Tristul adevăr

La trecutu-ţi mare, jalnic e prezentul
c-a sărit în aer tot parlamentul...
ne-au luat şi dreptul de a vota cinstit
că soarta ţării alţii au decis
La trecutu-ţi mare, mare e prezentul,
Poporului i s-a luat curentul,
a fost debranşat de la gazul rus
şi-ntre patru scânduri pe român l-au pus,
scos din a sa ţară cu picioarele-nainte
să poată da atac la preşedinte,
că prea s-a întrecut cu gluma
şi vrea să le taie parlamentarilor diurna,
şi pensia lor să fie mai mică ca acuma,
şi a băgat dihonia în ei şi i-a prins ciuma,
cum să-l scoată afară, să-i mărească cota,
să-l pună pe apă, cum a pus el flota...

La trecutul mare s-ar merita un prezent
plin de împlinire pentru parlament,
pentru deputaţii ce-s aleşi prin vot,
pentru senatorii care vor un ciot
din averea ţării, cât a mai rămas;
au ieşit mogulii şi s-au pus pe ras...
Ca să fie siguri că le merge planul
şi-or apuca şi ei din plin ciolanul,
au aruncat ţara în instabilitate
că doar atunci au vântul de la spate
şi se pot înfrupta tot pe săturate
că au undă verde de la ruşi, măi frate,
şi unii lideri au premeditat
cum să scăpăm de Axa unui preşedinte
şi să mergem cu ruşii tot înainte...

Dar când prezentu-i tulbure şi crud,
când oamenii suferă de foame şi frig,
când tinerii aleargă şi sunt disperaţi
după-un loc de muncă sau sunt măturaţi
spre ţări europene unde-s căpşunari,
atunci îţi vine greu să te apleci cu duioşie
asupra istoriei ţării, ce cu duşmănie,
panglicarii şi canalii, în aplauze pe uliţi,
cu retorice duioase, ne joacă ca pe funii,
pesediştii, liberalii, măşti distinse ale miciunii
se reped asupra ţării mai ceva ca hunii,
cu priviri ademenitoare şi izvor de şiretlicuri,
toţi pe buze-având virtute iar în spate doar nimicuri,
patrioţi doar în cuvinte şi în fapte ahtiaţi
după averea ţării ei în luptă sunt mânaţi...
Cu flori, artificii şi mii de steguleţe,
cu spectacole în aer liber, cu fasole, beculeţe...

Aşa că această zi le-o lăsăm lor,
cu bucuriile şi straiele de sărbătoare,
dar şi locurile noastre dosnice,
pe la colţuri, la cerşit,
la frig şi-nfometare,
la tăceri şi umilinţe,
la lacrimi şi deznădejde,
la mizerie şi singurătate...
pentru că, la trecutul mare,
jalnic şi trist prezent
şi fără speranţă, viitor.

Mai presus de amintiri

Mai presus de amintiri,
De urcuşuri sau iubiri,
Este azi pe acest pământ,
Un izvor de neînfrânt,
Ce revarsă din cuvânt,
Pentru mine, legământ,
Chiar de zboară, luat de vânt,
Şi coboară pe veşmânt,
Să-i dea rouă, strop din plâns.
Este atâta necuprins,
Iar destinul, neînvins,
Deşi pare mult mai trist,
Eu îţi spun că mai exist
Şi aştept, şi sper acum,
Să te-ntorc şi azi din drum,
La izvorul cel dintâi:
Mai ţii minte, clasa-ntâi?

Sărac lipit

Omul cât e de sărman
Are în capul lui un plan,
Să nu mai rabde de foame,
Vara a uscat la poame.

Să nu mai rabde de frig,
Vara roade un covrig,
Să nu-i clănţăne dinţii-n gură,
Şi-a stâns lemne-n bătătură.

Eu credeam că stă mai bine,
Dar e tot sărman ca mine,
Are gazele la poartă,
Nu le deschide, ce soartă!

Şi acum mă tot afum,
Că peste tot e numai fum.
Vă zic, fără supărare,
Asta nu e poluare?

Stai să vezi, groapa-i adâncă,
După trei decenii de muncă
Stă şi caută în pungă
Ceva mărunţiş ca să-i ajungă.

C-aşa e omul cel de rând,
A renunţat la toate, vrând-nevrând,
La tot ce-a adunat cu spor,
Acum le pierde prea uşor.

Tremură când porneşte căldura
Că nu poate plăti factura,
Tremură când îi vin musafiri,
Că nu are cu ce-i omeni.

Pensia cum să îi ajungă,
Că vine statul s-o strângă,
Şi tot ce-a agonisit,
De-a rămas sărac lipit.

Pe de-o parte i-o măreşte
Şi în faţă îl prosteşte,
Are grijă mai apoi
Să-i ia totul înapoi.

Îl pune apoi la zid,
Ce-o fi ăsta, genocid?
Îl lasă când i-e mai greu,
N-au teamă de D-zeu.

Poate cândva a fost frumos
Şi-a fost în viaţă de folos,
Acum e singur, amărât,
Nu-i ţine nimeni de urât.

Că unii abia aşteaptă
Să-i bată moartea la poartă,
Să-i ia locul la cerşit,
La cerşit şi umilit.

Împliniri

Îmi vine să plâng, mă bucur nespus,
Că bucurie în casă-ai adus.
Nu-mi vine să cred că există copii,
Ce odinioară, pe-ntinse câmpii,
Zburdau şi creşteau alintaţi de părinţi,
Şi-acum ei se roagă ca voi să trăiţi,
Să fiţi şi mai demni şi să-mpliniţi,
Visul cel drag, de a fi fericiţi.
Îmi vine s-alerg prin zăpezi, bucurii,
În casă dansezi printre jucării,
O clipă de stai şi te minunezi,
Nu-ţi vine să crezi că astăzi veghezi,
Cu-atăta blândeţe în glas şi priviri,
Începe un an cu multe-mpliniri.

N-am ştiut

Eu n-am ştiut cum au trecut
Atâţia ani şi i-am pierdut,
Că prea puţin am petrecut,
Cu toţi acei ce i-am avut
Atât de-aproape şi n-au vrut,
Să fie veşnici pe pământ.
Că dacă eu am mai greşit
Şi dacă atunci nu am rostit
Atât de des cât v-am iubit,
Ştiu că o să mă iertaţi
Şi astăzi nu mă mai certaţi,
Că atunci n-am ascultat
Şi numai astăzi am aflat,
Că omul când îmbătrâneşte,
Abia atunci se dezmeticeşte,
Şi când vede ce puţin,
A mai rămas din al său destin
Din suflet scoate un cuvânt
Sau poate un ultim sărut,
Pentru toţi acei ce în trecut,
Pe care el i-a cunoscut,
De când pe lume s-a născut.

Ieri si azi

Plecau barbatii-n zori de zi
Si se-afundau in intuneric,
Doar un lampas ce tresari,
Sa-i faca pe toti mai puternici.

Si munca-i grea, istovitoare,
Dar nu se lasa doborati,
In drumul lor fara de soare,
In galerii ei sunt tarati.

Iar mamele stateau acasa,
Sa aiba grija de copii,
Tineau tot rostul, iar la masa
Puneau la toti in farfurii.

Cand tata venea de la sut,
Se aseza tacut la masa,
Mama satula de tesut,
Noi, cu cartile in plasa.

Si painea noastra, cea de casa,
Ce o cocea numai pe vatra,
Ea ne-ajungea o saptamana.
Si-o dramuiam, sa ne ramana.

Si dupa munca lui de-o viata,
Era mai demn ca mine azi,
Si-n fiecare dimineata,
El ne privea cu ochii calzi.

Acum se sting de frig si boala,
Tot mai multi mineri saraci,
Cu cap plecat si maini in poala,
Tu n-ai putere sa-i impaci.

De-atatea ori am ascultat
Rasuflarea grea, apasatoare
A bietului miner, la cozi,
Sa aiba zile mai usoare.

C-au renuntat si la caldura
Si n-au puterea de altadat,
Le clantane doi dinti in gura,
S-au resemnat si au oftat.

In timp ce altii pe la noi
Tot mai bogati si imbuibati
Se inmultesc, fara nevoi,
Cu haine groase imbracati.

Ca i-au atras multe ispite
Si vor ca banul sa le-aduca,
Pe multe cai, chiar necinstite,
La patru ani sa ne seduca…

Sa fim mai slabi, fara gandire
Si cat mai dezumanizati,
Sa nu ne mai venim in fire,
De s-ar putea, inmormantati.

Sau azvarliti la groapa mortii
Ca-i hidosul experiment,
Si lasati in voia sortii
Sa nu raspundem cu, prezent.

I-au scos cu forta de pe scena
Istoriei ce nu exista,
C-a fost si ea degenerata,
Tot ei au creat o noua lista...

Cu mortii care sa voteze,
Ca-s multi ramasi fara cuvinte,
Ca numai ei pot sa inventeze
Tu-ti numeri zile chinuite.


Si de-a fost bun ceva-nainte
Ei au distrus si confiscat
Ca-n iarna cea mai fierbinte,
Averea tarii au secat.


Ca ne-au profanat si vatra
Si pe noi ne-au umilit,
Tot ei ne-au saracit si satul,
De cei tineri l-au golit.

Pe inteleptul Mos Ion Roata
Nu-l mai canta vreun actor,
Au lasat sa bata-n poarta,
La straini, bietul popor...

Au falsificat trecutul
Si mai rece e fiorul,
Pentru cei saraci cu duhul,
Au barat si viitorul.

Ne-au uitat in intuneric,
In tunelul blestemat,
Pentru el totu-i feeric,
Conturile si le-au umflat.

Ne-au dezbracat de omenie
Sa nu simtim niciun fior,
Cat de cruzi, pe-a noastra glie,
Ei stapani, noi cersetori...

Ca ei amesteca dreptatea
In drumul catre fericire,
Cu viclesuguri si hotie,
Sa n-aiba loc de mantuire.

Unii nici prin suferinta
N-au reusit sa dobandeasca
Atatea averi, nu-i cu putinta,
Intr-o viata sa cladeasca.

Dar spera ca-ntr-o alta viata
Averea lor sa infloreasca,
Sa aiba flori, multa verdeata
Si multa tihna sufleteasca.

Ca de-o aduni cu nedreptate,
Averea ta se-mputineaza,
Iar de-o aduni cu bunatate,
Atunci ea poate se dubleaza.

Gând

Un gând

Mama

Suflet blând