Plecau barbatii-n zori de zi
Si se-afundau in intuneric,
Doar un lampas ce tresari,
Sa-i faca pe toti mai puternici.
Si munca-i grea, istovitoare,
Dar nu se lasa doborati,
In drumul lor fara de soare,
In galerii ei sunt tarati.
Iar mamele stateau acasa,
Sa aiba grija de copii,
Tineau tot rostul, iar la masa
Puneau la toti in farfurii.
Cand tata venea de la sut,
Se aseza tacut la masa,
Mama satula de tesut,
Noi, cu cartile in plasa.
Si painea noastra, cea de casa,
Ce o cocea numai pe vatra,
Ea ne-ajungea o saptamana.
Si-o dramuiam, sa ne ramana.
Si dupa munca lui de-o viata,
Era mai demn ca mine azi,
Si-n fiecare dimineata,
El ne privea cu ochii calzi.
Acum se sting de frig si boala,
Tot mai multi mineri saraci,
Cu cap plecat si maini in poala,
Tu n-ai putere sa-i impaci.
De-atatea ori am ascultat
Rasuflarea grea, apasatoare
A bietului miner, la cozi,
Sa aiba zile mai usoare.
C-au renuntat si la caldura
Si n-au puterea de altadat,
Le clantane doi dinti in gura,
S-au resemnat si au oftat.
In timp ce altii pe la noi
Tot mai bogati si imbuibati
Se inmultesc, fara nevoi,
Cu haine groase imbracati.
Ca i-au atras multe ispite
Si vor ca banul sa le-aduca,
Pe multe cai, chiar necinstite,
La patru ani sa ne seduca…
Sa fim mai slabi, fara gandire
Si cat mai dezumanizati,
Sa nu ne mai venim in fire,
De s-ar putea, inmormantati.
Sau azvarliti la groapa mortii
Ca-i hidosul experiment,
Si lasati in voia sortii
Sa nu raspundem cu, prezent.
I-au scos cu forta de pe scena
Istoriei ce nu exista,
C-a fost si ea degenerata,
Tot ei au creat o noua lista...
Cu mortii care sa voteze,
Ca-s multi ramasi fara cuvinte,
Ca numai ei pot sa inventeze
Tu-ti numeri zile chinuite.
Si de-a fost bun ceva-nainte
Ei au distrus si confiscat
Ca-n iarna cea mai fierbinte,
Averea tarii au secat.
Ca ne-au profanat si vatra
Si pe noi ne-au umilit,
Tot ei ne-au saracit si satul,
De cei tineri l-au golit.
Pe inteleptul Mos Ion Roata
Nu-l mai canta vreun actor,
Au lasat sa bata-n poarta,
La straini, bietul popor...
Au falsificat trecutul
Si mai rece e fiorul,
Pentru cei saraci cu duhul,
Au barat si viitorul.
Ne-au uitat in intuneric,
In tunelul blestemat,
Pentru el totu-i feeric,
Conturile si le-au umflat.
Ne-au dezbracat de omenie
Sa nu simtim niciun fior,
Cat de cruzi, pe-a noastra glie,
Ei stapani, noi cersetori...
Ca ei amesteca dreptatea
In drumul catre fericire,
Cu viclesuguri si hotie,
Sa n-aiba loc de mantuire.
Unii nici prin suferinta
N-au reusit sa dobandeasca
Atatea averi, nu-i cu putinta,
Intr-o viata sa cladeasca.
Dar spera ca-ntr-o alta viata
Averea lor sa infloreasca,
Sa aiba flori, multa verdeata
Si multa tihna sufleteasca.
Ca de-o aduni cu nedreptate,
Averea ta se-mputineaza,
Iar de-o aduni cu bunatate,
Atunci ea poate se dubleaza.
